Volumul „Doruri fără cuib” scris de Monica Buțu reprezintă o realizare literară semnificativă, evidențiind evoluția unei voci poetice originale. Prefața lui Ion Popescu-Brădiceni oferă un context interpretativ complex, referindu-se la concepte precum „terțul sacru” și „locuirea poetică”, stabilind astfel o legătură cu tradiția poetică românească și cu filosofii contemporani.
Titlul volumului sugerează o căutare continuă, între nostalgia unui loc de refugiu și dorința de descoperire spirituală. Poetica Monicăi Buțu se concentrează pe teme precum lumina, zborul și ciclurile naturii, folosite ca simboluri ale trecerii timpului și ale conexiunii cu divinul. Aceasta construiește un discurs complex al transparenței, în care revelația se împletește cu straturi de imagini și sensuri.
Stilul său este caracterizat de utilizarea versului liber, cu accente muzicale și un lexic ce evocă ritualurile, amintind de solemnitatea imnurilor. În poeme precum „Te-am văzut”, se conturează o sinteză între estetica plastică a lui Brâncuși și lirismul poetic, creând o interacțiune bogată între artă și spiritualitate.
Imaginile vegetale și celeste sunt esențiale în poezia sa, natura devenind un mediator între om și transcendență. Poemele „Hoinar” și „Galbene umbre” reflectă o spiritualitate profundă, în care elementele simple poartă o semnificație simbolică, amintind de valorile tradiționale ale satului românesc.
Temele temporale sunt explorate prin alternanța anotimpurilor, iar lirica Monicăi Buțu se caracterizează printr-o melancolie acceptată, ce nu cade în disperare, ci celebrează efemeritatea. În această căutare a sensului, iubirea rămâne un element central, o valoare ce depășește timpul.
Poemul „Cerșetoarea” ilustrează o viziune profundă asupra spiritualității, transfigurând suferința materială într-o bogăție spirituală. Aici, ochii curati și litania sa devin un simbol al nevoii de divin, invitând la reflecție asupra valorilor esențiale.
În final, volumul „Doruri fără cuib” se dovedește a fi o explorare a sacralității prin cuvânt, o invitație la introspecție și la o lectură atentă, unde cititorul este provocat să descopere semnificații profunde și să se reconecteze cu esența umanității.
