Limba română este un sistem de comunicare esențial pentru identitatea națională și culturală a românilor. Întreaga istorie a limbii reflectă evoluția gândirii umane și a societății. Aristotel sublinia că limbajul trebuie să fie clar și distinct, în timp ce Victor Hugo observa că limbile, asemenea mării, se schimbă continuu, adaptându-se la ideile și valorile fiecărei epoci.
Mihai Eminescu considera că limba română este instrumentul prin care neamul românesc își cunoaște identitatea și își transmite moștenirea culturală. De asemenea, poetul Nichita Stănescu a descris limba română ca pe un vis prețios, dorind să nu o trădeze în fața provocărilor vieții.
Scriitorul Gala Galaction oferea tinerilor scriitori sfaturi valoroase, accentuând importanța exercițiului constant pentru a stăpâni arta scrisului. El evidențiază că munca este cheia pentru a dezvălui talentul și a crea o proză de calitate.
Poezia dedicată limbii române, „Tu, iartă-ne, limbă română!” de Adrian Păunescu, aduce în prim-plan trădările și dificultățile cu care se confruntă limba în contextul contemporan. Versurile evocă sentimente de regret și dorința de a păstra puritatea și esența acesteia.
O altă poezie de Păunescu, „Într-adevăr”, reflectă asupra stării actuale a limbii române, menționând necesitatea de a redescoperi cuvintele și de a repara avariile suferite. Autorul își exprimă dorința ca poezia sa să contribuie la renașterea limbii române, subliniind rolul vital al acesteia în viața națională.
