În inima Sibiului, o tânără profesoară de grădiniță își îndeplinește visul într-un mod neobișnuit. Maria Brătilescu nu doar că modelează mințile celor mici, ci își transformă și propriul corp cu aceeași răbdare, disciplină și dedicare. Ea a devenit un nume tot mai cunoscut în lumea culturismului feminin, reușind să urce pe podium la primul ei Campionat Național de Fitness și Culturism din 2025, unde a câștigat Locul I la categoria Senior Women Bikini Fitness – 158 cm și Locul IV la categoria First Timers.
„Pasiunea a crescut natural, odată cu timpul petrecut în sală”, povestește Maria. „Am început să fac sport acum un an și jumătate, inițial ocazional. Dar abia după un an, când am început colaborarea cu antrenorul meu, am realizat cât de importantă este alimentația echilibrată și antrenamentul structurat. Atunci am început să văd adevărata transformare.”
Totul a pornit de la dorința de a se simți mai bine: „La început a fost dorința de a mă simți mai bine în pielea mea, să fiu mai energică, mai încrezătoare, mai sănătoasă.” Pe măsură ce a înțeles procesul, motivația a crescut: „A apărut dorința de a evolua, de a-mi testa limitele și de a construi o versiune mai bună a mea.”
De la antrenamente ocazionale la podiumul național
Transformarea a luat avânt când a început colaborarea cu antrenorul Eduard Paul Petricioiu. „Abia atunci am înțeles cât de importantă este alimentația echilibrată și antrenamentul structurat”, afirmă Maria.
După doar un an de muncă disciplinată, rezultatele au început să vorbească de la sine. În primăvara lui 2025, Maria a participat pentru prima dată la Campionatul Național de Fitness și Culturism, unde a obținut Locul I la categoria Senior Women Bikini Fitness – 158 cm și Locul IV la categoria First Timers.
Antrenamente riguroase și obiective clare
Acum, rutina Mariei este bine structurată: „Mă antrenez de cinci ori pe săptămână, într-un program bine gândit, cu obiective clare pentru fiecare etapă. Lucrez pe grupe musculare și urmez un plan adaptat perioadei în care mă aflu – acum sunt în pregătire pentru următorul concurs, care va avea loc sâmbătă, la Oradea. Este o perioadă intensă, dar extrem de frumoasă, în care îmi adun toată energia și disciplina pentru a da ce am mai bun pe scenă.”
Un rol esențial în parcursul ei l-a avut antrenorul Eduard Paul Petricioiu: „Antrenorul meu m-a inspirat cel mai mult. Profesionalismul, răbdarea și încrederea lui în potențialul meu au făcut o diferență uriașă. Îi sunt profund recunoscătoare pentru tot ce am construit împreună în acest ultim an.”
Drumul nu a fost lipsit de obstacole: „Începutul a fost o provocare, mai ales pentru că totul era nou pentru mine. Dar am avut răbdare și am muncit constant. Nu a fost ușor, însă pasiunea și dorința de a crește m-au făcut să continui și să cred în mine.”
Un alt pilon al reușitei este nutriția. „Nutriția este esențială. Nicio schimbare reală nu apare fără o alimentație corectă și adaptată nevoilor corpului tău. Când am pus accent pe alimentație, alături de antrenamentele constante, am început să văd rezultate cu adevărat.”
Deși performanțele sale atrag admirație, Maria recunoaște că prejudecățile nu au dispărut complet: „Sigur, mai există prejudecăți. Dar pentru mine, fitnessul nu înseamnă doar estetic. Înseamnă disciplină, echilibru și autocunoaștere.”
Ce o motivează și mai mult este impactul asupra celor din jur: „Vreau să fiu un exemplu – pentru copiii cu care lucrez, dar și pentru adulți. Îmi doresc să arăt că „se poate”, cu răbdare, muncă și încredere.”
Între două lumi: educație și sport
Pentru Maria, cariera sportivă nu exclude vocația de dascăl: „Sunt profesor pentru învățământ preșcolar. Pe lângă asta, sunt și instructor de fitness, ceea ce îmi permite să combin două lumi care par diferite, dar care coexistă frumos în mine.”
„Educația și sportul cer ambele răbdare, empatie și voință. Le onorez pe amândouă cu pasiune și curaj, pentru că ambele modelează oameni, pe dinăuntru și pe dinafară.”, afirmă Maria.