Nicolae Steinhardt, o figură marcantă a culturii românești, s-a născut pe 29 iulie 1912 în București, fiind fiul avocatului evreu Oscar și al Antonetei. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” în 1929, a urmat studii de drept, obținând doctoratul în 1936. Cariera sa de avocat a început în 1934, activitatea publicistică fiind diversificată, cu colaborări la diverse reviste, inclusiv „Libertatea” și „Universul literar”.
În anii 1940, Steinhardt a refuzat să colaboreze cu regimul comunist, alăturându-se unui grup de personalități intelectuale, printre care și filosoful Constantin Noica. Această alegere l-a costat libertatea, fiind condamnat în 1960 la 12 ani de închisoare în cazul „Noica-Pillat”. În detenție, Steinhardt a trecut printr-o profundă transformare spirituală, convertindu-se de la iudaism la creștinism, botezul având loc în celulă, datorită părintele Mina Dobzeu.
După eliberarea sa în 1964, Steinhardt a lucrat ca muncitor necalificat, dar și-a reluat activitatea literară prin traduceri și eseuri. Prietenia cu Noica l-a îndrumat spre monahism, devenind călugăr la Mănăstirea Rohia în 1980. Aici, el a trăit în comunitate, continuând să scrie și să publice, în ciuda presiunilor din partea Securității.
Una dintre operele sale celebre, „Jurnalul fericirii”, a fost scrisă între 1969 și 1971, la sugestia lui Constantin Pillat. Cartea a avut un parcurs tumultuos, fiind confiscată de Securitate, dar a fost publicată post-revoluție, atingând un tiraj impresionant de peste 500.000 de exemplare. Steinhardt a creat mai multe variante ale lucrării, iar prima ediție a fost tipărită în 1972, confiscată ulterior, dar reluată în 1975.
Steinhardt a fost un om de cultură remarcabil, având o memorie excepțională și cunoștințe vaste, fiind adesea înconjurat de colegi la fel de pasionați de literatură și educație în timpul detenției. Aceștia discutau despre teorii filosofice, literare și religioase, transformând celula într-un adevărat centru de învățare.
Decesul lui N. Steinhardt a avut loc pe 30 martie 1989, lăsând în urmă o moștenire literară și spirituală profundă. Opera sa, în special „Jurnalul fericirii”, continuă să fie studiată și admirată, oferind o perspectivă unică asupra suferinței și credinței într-un context represiv.
