Prohibiția din Statele Unite, instituită prin Amendamentul al 18-lea între 1920 și 1933, a interzis producția, vânzarea și transportul de alcool, exceptând utilizările medicale și religioase. Această legislație a fost motivată de dorința de a combate abuzurile legate de consumul de alcool, dar a dus la efecte adverse semnificative, inclusiv la apariția unei piețe negre extinse.
Chiar și după interdicție, consumul de alcool a continuat în mod ilegal. Bootleggers au început să importe băuturi alcoolice din Canada și Mexic, iar distileriile clandestine au creat băuturi care erau adesea toxice. În încercarea de a descuraja consumul, guvernul a început să denatureze alcoolul industrial cu substanțe periculoase precum kerosenul, benzenul și acidul carbolic, ceea ce a dus la aproximativ 10.000 de decese înainte de abrogarea legii în 1933. Barurile clandestine, cunoscute sub numele de speakeasies, au devenit locuri populare pentru petreceri secrete și au promovat muzica jazz.
Mafia a profitat de această situație, Al Capone devenind un nume de referință, construind un imperiu criminal bazat pe comerțul cu alcool. Acesta a mituit oficiali și a fost implicat în conflicte violente între bande, culminând cu Masacrul de Sfântul Valentin în 1929. Deși agenți ca Eliot Ness au încercat să lupte împotriva corupției, eforturile lor nu au avut un impact semnificativ.
Din punct de vedere economic, prohibiția a dus la pierderi de locuri de muncă, dar a stimulat creșterea industriei băuturilor non-alcoolice. Social, a adâncit diviziunile între comunitățile urbane și cele rurale. Marea Depresiune a accelerat procesul de abrogare, realizat prin Amendamentul al 21-lea.
Prohibiția este acum o lecție referitoare la efectele neprevăzute ale interdicțiilor, având un impact semnificativ asupra dezbaterilor contemporane despre consumul de droguri.
