Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat demararea unor verificări ample la aproximativ 25 de ambulatorii, atât publice, cât și private, din România. Aceste controale se vor desfășura în 13 orașe, inclusiv Pitești, și au ca scop investigarea neregulilor raportate de pacienți.
Verificările vor fi efectuate de Corpul de Control al Ministerului Sănătății și de Corpul de Control al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Unitățile medicale vizate se află în orașe precum Brașov, Alba Iulia, Sibiu, Iași, Arad, Timișoara, București, Ploiești, Buzău, Baia Mare, Constanța și Târgu Mureș.
Motivul acestor acțiuni este numărul mare de sesizări primite din partea pacienților, inclusiv prin canalele oficiale ale Ministerului Sănătății.
Rogobete a subliniat că aceste controle nu au rolul de a crea presiune asupra personalului medical, ci de a descoperi posibilele nereguli și de a lua măsuri împotriva abaterilor confirmate. „Nu este o vânătoare de vrăjitoare!”, a declarat el, adăugând că scopul este de a asigura accesul pacienților la servicii medicale corecte.
Ministrul a încurajat pacienții să continue să raporteze problemele întâmpinate în sistemul medical, afirmând că experiențele lor sunt esențiale pentru îmbunătățirea serviciilor. „Pacienții au dreptul la servicii medicale accesibile, corecte și transparente”, a încheiat ministrul, evidențiind că regulile trebuie respectate de toți cei implicați în sistem.







