O nouă cercetare internațională sugerează că o metodă îmbunătățită de diagnosticare a obezității poate identifica mai eficient persoanele cu risc crescut de deces, depășind limitele evaluării bazate pe indicele de masă corporală (IMC).
Studiul, condus de King's College London și publicat în revista Nature, propune o distincție clară între obezitatea clinică și cea preclinică. Această nouă clasificare include măsurarea circumferinței taliei și raportul dintre talie și înălțime, oferind o imagine mai exactă a acumulării de grăsime corporală și a impactului său asupra sănătății.
Obezitatea clinică este caracterizată prin excesul de grăsime care afectează funcționarea organelor, în timp ce obezitatea preclinică nu prezintă astfel de afectări. Studiul a analizat datele a peste 844.000 de adulți din diverse țări, inclusiv China, Marea Britanie, Statele Unite și Spania.
Rezultatele au arătat că IMC-ul a omis identificarea obezității în 5,2% până la 8,6% din cazuri, iar utilizarea noii metode a crescut identificarea obezității cu 3,3% până la 7,4%. Cu toate acestea, doar 22,7% până la 31,3% dintre cazurile de obezitate au fost clasificate ca fiind obezitate clinică, variind între 5,6% și 10,9% în populațiile studiate.
Diferențele dintre cele două tipuri de obezitate s-au reflectat în riscurile de mortalitate, persoanele cu obezitate clinică având un risc de deces cu 69% mai mare comparativ cu cele fără obezitate, în timp ce riscul pentru obezitatea preclinică a fost de 19%. De asemenea, majoritatea celor cu obezitate preclinică nu au evoluat spre forma clinică a bolii.
Profesorul Francesco Rubino a subliniat importanța diferențierii între cele două forme de obezitate, sugerând că aceasta ar putea ajuta la personalizarea tratamentului. Astfel, persoanele cu obezitate preclinică ar putea beneficia de măsuri preventive, în timp ce cei cu obezitate clinică ar putea necesita intervenții mai rapide.
Acest studiu subliniază necesitatea unei evaluări clinice mai cuprinzătoare a obezității, care să permită o abordare mai eficientă a tratamentului și prevenției în funcție de nevoile fiecărui pacient.
