Atunci când doi parteneri decid să se despartă, anumite bunuri pot rămâne în proprietatea exclusivă a unuia dintre ei, conform legislației în vigoare. De exemplu, un apartament moștenit, economiile adunate înainte de căsătorie sau despăgubirile obținute în urma unui accident nu sunt incluse în masa bunurilor comune.
Conform Codului civil, articolul 340, bunurile considerate proprii sunt cele dobândite înainte de căsătorie, bunurile moștenite sau primite prin donație, bunurile de uz personal, echipamentele profesionale și drepturile de proprietate intelectuală. Aceasta înseamnă că un apartament sau o sumă de bani primită de la părinți rămâne în proprietatea celui care l-a moștenit sau l-a primit, cu excepția cazului în care donația specifică altceva.
În cazul bunurilor achiziționate în timpul căsătoriei, acestea sunt considerate comune, chiar dacă actele sunt semnate doar pe numele unui partener. Regimul matrimonial ales de soți influențează modul în care bunurile sunt împărțite la divorț. Dacă nu există o convenție matrimonială, se aplică regimul comunității legale, conform căruia bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt comune.
La divorț, bunurile comune sunt împărțite în funcție de contribuția fiecăruia la dobândirea lor. De exemplu, un apartament cumpărat din veniturile familiei este considerat bun comun, iar contribuțiile pot fi evaluate, inclusiv munca depusă de un partener în gospodărie sau în creșterea copiilor.
În ceea ce privește datoriile, acestea sunt analizate în funcție de cine le-a contractat și de scopul pentru care au fost folosiți banii. Datoriile asumate pentru cheltuielile comune sau pentru bunurile comune sunt considerate datorii comune, dar un împrumut personal nu devine automat comun doar pentru că a fost contractat în timpul căsătoriei.
Partajul bunurilor poate fi realizat prin acordul mutual al foștilor soți sau, în cazul în care nu ajung la o înțelegere, prin instanță. Este important ca fiecare parte să aducă dovezi care să susțină revendicările privind bunurile și datoriile.
