În contextul recentelor șocuri ale lanțurilor de aprovizionare globale, autosuficiența alimentară a devenit un subiect de mare interes. Un studiu recent a relevat faptul că, din cele 186 de țări analizate, doar una reușește să producă toate alimentele necesare pentru a-și hrăni populația, conform standardelor nutriționale internaționale.
Guyana, situată între Venezuela, Brazilia și Surinam, este singura țară care îndeplinește această cerință. Această realizare este influențată de densitatea sa scăzută a populației, cu aproximativ patru locuitori pe kilometru pătrat. Deși acest aspect favorizează producția agricolă, 85% din teritoriu este acoperit de pădurea amazoniană, limitând astfel suprafața dedicată agriculturii.
Cercetătorii de la universitățile din Göttingen și Edinburgh au evaluat capacitatea fiecărei țări de a-și satisface nevoile alimentare pe baza a șapte mari categorii de alimente: fructe, legume, produse lactate, carne, pește, proteine vegetale și amidonoase. Utilizând criteriile dietei Livewell, dezvoltată de WWF, studiul a constatat că Guyana se distinge prin capacitatea de a acoperi toate aceste categorii, în timp ce China și Vietnam îndeplinesc standardul în șase din cele șapte, având deficiențe la produsele lactate.
Disparitățile regionale sunt evidente, Europa și America de Sud având o autosuficiență mai mare, în timp ce multe țări din Africa Subsahariană și statele insulare sunt extrem de dependente de importuri. De exemplu, șase țări din Orientul Mijlociu nu reușesc să-și acopere necesarul în niciuna dintre cele șapte categorii de alimente.
Chiar și marile puteri agricole, precum Statele Unite și Franța, nu îndeplinesc cerințele în toate categorile. De asemenea, multe țări produc exces de carne și lactate, dar nu reușesc să satisfacă nevoile de proteine vegetale, ceea ce evidențiază un dezechilibru în producția agricolă.
Comerțul internațional este esențial pentru echilibrarea nevoilor alimentare globale, deși dependența de importuri poate deveni o problemă în cazul unor conflicte sau crize climatice. Este esențial ca fiecare țară să își dezvolte un sistem alimentar rezilient, capabil să asigure sănătatea și siguranța nutrițională a populației.
