Accident tragic pe DN1: o mașină a luat foc după impactul cu o bornă kilometrică

Accident tragic pe DN1: o mașină a luat foc după impactul cu o bornă kilometrică

Update: Conform informațiilor furnizate de IPJ Ilfov, marți dimineața, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Snagov au fost alertați prin 112 cu privire la un accident în care un autoturism ar fi intrat într-un stâlp, pe DN 1, la limita cu județul Prahova.

Echipe de poliție din cadrul Serviciului Rutier Ilfov, alături de unități ale ISU, au intervenit rapid la fața locului. Se pare că un autoturism, care circula din direcția București către Prahova, a lovit o bornă kilometrică situată în apropierea județului Prahova, iar în urma impactului, vehiculul a luat foc.

„În cel mai scurt timp, echipajele ISU B-IF au reușit să stingă incendiul, iar în urma verificărilor, s-a constatat că în interiorul vehiculului se afla un singur ocupant, respectiv conducătorul autoturismului, care a fost găsit carbonizat. Polițiștii continuă investigațiile sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat IPJ Ilfov.

Știrea inițială:

Pe DN 1 București-Ploiești, la kilometrul 39+170 de metri, în apropierea localității Ciolpani, județul Ilfov, un autoturism a lovit o bornă kilometrică situată lângă carosabil, provocând un incendiu la nivelul vehiculului, conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române.

Conducătorul autoturismului a fost încarcerat. Forțele MAI acționează în zona accidentului, iar traficul rutier este restricționat pe prima bandă a sensului spre Ploiești.

Se estimează că circulația va reveni la normal după ora 09:00.

Informatii preluate si adaptate din: Stirile PROTV
Etichete: accident DN1 Ilfov incendiu poliție șofer carbonizat
Autor: Paraschiv Dumitru