Locuitorii comunei Dănicei beneficiază acum de servicii administrative îmbunătățite, datorită implementării cititoarelor pentru Cărțile de Identitate Electronice (CIE). Această inițiativă reduce birocrația și crește eficiența în relația cu administrația locală.
Cu ajutorul noilor dispozitive, cetățenii care dețin CIE nu mai trebuie să aducă adeverința de domiciliu pentru a obține informații de la primărie. Aceste date sunt preluate automat din cartea de identitate, simplificând astfel procesul administrativ. Cinci cititoare au fost instalate în zonele cele mai frecvent utilizate.
În plus, Primăria Dănicei continuă să își modernizeze serviciile, oferind cetățenilor posibilitatea de a:
- completa formulare și a trimite cereri online, din confortul propriilor case;
- depune sesizări prin intermediul internetului;
- efectua plăți prin platforme ca Ghișeul.ro;
- consulta documente de interes public, în funcție de modulele disponibile;
- achita taxe și impozite direct la sediu, cu cardul, prin POS.
„Aceste facilități sunt parte din angajamentul nostru de a inova administrația locală și de a reduce birocrația” a declarat Voiman Ionuț Narcis, Secretar General al comunei Dănicei.
Primăria încurajează cetățenii să utilizeze aceste servicii digitale, care au fost concepute pentru a economisi timp și a simplifica interacțiunea cu instituția.