Sâmbătă dimineață, un grup de 22 de pompieri militari a fost mobilizat pentru a combate incendiul de pădure izbucnit vineri seara în zona Mănăstirii Boia, Câineni.
Intervenția a început la ora 7:10, iar echipele au descoperit că flăcările afectează vegetația uscată, lăstăriș, mărăciniș, precum și buturugi și fragmente de lemn. Suprafața afectată de incendiu este estimată la aproximativ 4 hectare.
Pompierii continuă eforturile pentru a localiza incendiul, iar acțiunile de stingere sunt în plină desfășurare.









