În contextul lucrărilor de reabilitare a Pieței Nord, locuitorii din Cartierul Nord vor beneficia de o piață volantă, un demers inițiat de primarul Mircia Gutău, ca răspuns la cererile comunității.
Piața volantă va fi deschisă începând cu data de 24 octombrie, pe platoul situat lângă „Rotondă”. Aceasta va funcționa de trei ori pe săptămână, în zilele de luni, miercuri și sâmbătă, între orele 7:00 și 14:00, cu modificarea programului începând din luna noiembrie, când va fi deschisă între orele 8:00 și 14:00.
Pentru a facilita această inițiativă, Piețe Prest va furniza mobilierul necesar pentru comercializarea produselor agro-alimentare și florilor.







