În anul 1906, Romulus Lugojan a descoperit un tipar medieval pentru diademe în vila sa din Silagiu, județul Timiș. Această piesă din bronz prezintă pe una dintre fețe o matrice modelată în negativ, folosită pentru a crea aplice decorative din foițe de alamă, argint sau aur prin tehnica presării.
În urma cercetărilor arheologice, specialiștii au stabilit că acest obiect servea la producerea aplicelor de diademe, având în vedere asemănările cu piese similare găsite în tezaurele de la Macoviște, Caraș-Severin, și din Serbia.
Diadema era un accesoriu apreciat în Imperiul Bizantin, simbolizând statutul social al femeilor din clasele privilegiate. Aceste podoabe apar frecvent în operele artistice medievale, inclusiv în frescele bisericii Sfânta Maria din Mali Grad, Albania, care înfățișează familia unui nobil sârbească.
Conform reprezentanților Muzeului Național al Banatului, diadema a evoluat de-a lungul timpului, devenind un simbol nu doar al statutului social, ci și al ritualurilor de trecere. Sub formă de cununi, aceasta a fost integrată în tradițiile creștine, având o semnificație specială în cazul cununilor funerare, care simbolizau o „nuntă cerească” pentru persoanele decedate precoce.
Exponatul lunii ianuarie 2026 este parte din cercetările realizate de Zsuzsanna Kopeczny, autoarea studiului „Diadem Pressing Matrixes from the Collection of the National Museum of Banat (XIIth–XIVth c.)”, publicat în volumul Orbis Mediaevalis V (2025).
Muzeul Național al Banatului continuă să prezinte piese de patrimoniu cu o valoare istorică și culturală remarcabilă, evidențiind rafinamentul artistic și complexitatea simbolică a epocii medievale.
