Primele zile de vară au adus un vizitator surpriză în grădina unui sucevean – o năpârcă. Cezar Tomescu, cel care a descoperit-o, este un bun cunoscător al naturii, având calitatea de profesor universitar și șef de lucrări la Facultatea de Silvicultură din cadrul USV. Reacția sa nu a fost una de teamă sau repulsie, așa cum se întâmplă adesea în rândul celor mai mulți dintre noi. Din contră, acesta s-a ”împrietenit” cu ea, ținând-o în palmă pentru o mică ședință foto.
Deși adesea confundată cu un șarpe, iar în popor cunoscută sub denumirea de „șarpele de sticlă”, năpârca este de fapt o șopârlă apodă (fără membre).
Acest reptil nu este veninos și nu mușcă. Mai mult, își desprinde coada de corp atunci când se simte în pericol, aceasta fiind o strategie de apărare destinată să distragă atenția prădătorului. Coada năpârcilor este de două ori mai lungă decât restul corpului.
Năpârca reprezintă singura specie de șopârlă fără membre din România, având o durată de viață de până la 46 de ani și putând atinge o lungime de până la 50 de cm.
Coloritul năpârcilor variază în funcție de sex: femelele au o nuanță brună, juvenilii sunt mai aurii, iar masculii prezintă pete albăstrui.
Aceste reptile preferă locurile însorite și umede, trăind în zone precum liziera pădurilor, livezi și pășuni. Ele se hrănesc în principal cu limacși și râme, fiind vizibile de obicei dimineața, seara sau pe ploaie, după perioade secetoase.
Năpârțile hibernează în găuri sau la rădăcina arborilor.
În România, această specie este protejată prin Legea Nr. 13 din 1993, prin care România ratifică Convenția de la Berna (Anexa III), precum și prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007, care reglementează ariile naturale protejate, conservarea habitatelor naturale și a florei și faunei sălbatice (Anexa IV B). Năpârca este considerată o specie de interes național ce necesită o protecție strictă.
