Compania aeriană low-cost Ryanair a anunțat recent măsuri stricte împotriva pasagerilor care creează probleme la bord. Începând de joi, persoanele care sunt scoase din avion din cauza comportamentului agresiv, în special cele aflate sub influența alcoolului sau a drogurilor, vor fi sancționate cu o amendă de minimum 500 de euro, conform unui comunicat oficial.
Reprezentanții companiei au declarat că, pe lângă aceste amenzi financiare, vor continua să ia măsuri legale împotriva celor care deranjează ordinea în timpul zborurilor. Un purtător de cuvânt a subliniat că, deși incidentelor de acest tip sunt rare, comportamentul perturbator într-un spațiu restrâns este inacceptabil.
Michael O’Leary, directorul general al Ryanair, a evidențiat o creștere îngrijorătoare a incidentelor cauzate de pasageri intoxicați, în special pe rutele dintre Marea Britanie și destinații populare precum Ibiza, cunoscută pentru viața de noapte animată. Conform acestuia, aceste zboruri sunt cele mai problematice.
În acest context, Ryanair a decis să interzică pasagerilor să aducă sticle de apă sau alte băuturi pe zborurile către Ibiza, pentru a limita consumul de alcool în timpul zborurilor.
De asemenea, compania a demarat acțiuni legale împotriva unui pasager care a provocat un incident pe zborul Dublin – Lanzarote în aprilie 2024, zbor care a fost deviat către Porto, iar bărbatul a fost arestat la aterizare.