Bogdan Toader, deputat PSD, asigură ploieștenii: Nu vor apărea taxe noi pentru balcoanele închise

Bogdan Toader asigură ploieștenii că nu vor exista taxe noi pentru balcoanele închise, promițând modificări legislative.

Bogdan Toader, deputat PSD, asigură ploieștenii: Nu vor apărea taxe noi pentru balcoanele închise
Foto: Pexels / Princess ara Versabal

Deputatul PSD din Prahova și liderul organizației PSD Ploiești, Bogdan Toader, a ieșit public pentru a liniști proprietarii de apartamente care au balcoanele închise, în contextul adoptării noului Cod al Urbanismului. Toader a afirmat că nu se vor introduce taxe suplimentare și a promis sprijin în modificarea legislației pentru a elimina birocrația inutilă.

Declarațiile lui vin după îngrijorările exprimate de cetățeni referitor la noile reglementări, care sunt parte din angajamentele României prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Într-o postare pe rețelele de socializare, Toader a subliniat că cei care au închis balcoanele nu trebuie să se teamă de o dublare a impozitelor sau de taxe adiționale. „Ploieșteni, vă asigur că balcoanele închise nu vor aduce taxe noi și nici birocrație inutilă”, a declarat acesta.

Conform legislatiei actuale, autoritățile au timp până în august 2027 pentru a soluționa problemele legate de legalizarea balcoanelor închise. Toader a menționat că ministrul Alexandru Stoica va efectua o analiză tehnică a situației și va propune modificările necesare.

Deputatul a explicat că, în cazul apartamentelor cu balcoane închise în urma lucrărilor de reabilitare termică, responsabilitatea obținerii autorizațiilor revine administrațiilor locale. „Locatarii nu ar trebui să suporte consecințele neregulilor administrative anterioare”, a adăugat el.

Ministrul Stoica a reiterat că scopul reglementărilor este legalizarea locuințelor fără a penaliza proprietarii care au acționat cu bună-credință. „Românii nu vor plăti taxe înzecite și impozitele nu se vor dubla pentru balcoanele închise”, a afirmat acesta.

În plus, Bogdan Toader a anunțat că va susține demersuri atât în Parlament, cât și în Consiliul Local Ploiești pentru a asigura o legislație favorabilă și a reduce povara birocratică asupra cetățenilor. „Voi promova o lege care aduce siguranță juridică ploieștenilor, nu birocrație”, a concluzionat el.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.8128 lei

1 EUR5.3443 lei

1 GBP6.4050 lei

1 USD4.7518 lei

Curs BNR valabil 4 noiembrie 2026