Nicuşor Dan a făcut astăzi declaraţii de presă înainte de a participa la Consiliul European, subliniind importanţa subiectelor care vor fi discutate.
„Aceasta este prima întâlnire a Consiliului European după summitul NATO, iar agenda include teme de apărare, inclusiv creşterea cheltuielilor şi modul în care Europa poate oferi asistenţă militară. Interesele României se concentrează pe Republica Moldova, unde se va face referire la sprijinul nostru în cadrul summitului UE-Republica Moldova programat pentru 4 iulie”, a declarat președintele.
Printre subiectele de discuție se numără și Marea Neagră, precum și situația din Ucraina, președintele ucrainean Zelenski urmând să participe prin video.
Nicuşor Dan a menționat, de asemenea, că va avea o discuție importantă cu Ursula von der Leyen pe teme legate de situația politică din România, deficitul bugetar și Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Consiliul European va aborda o varietate de subiecte strategice, având ca obiectiv consolidarea Uniunii Europene ca actor global și promovarea unei Europe mai competitive și mai sigure pentru cetățeni. Printre acestea se numără sprijinul continuu pentru Ucraina, evoluțiile din Orientul Mijlociu, precum și aspectele de securitate și apărare în Europa, inclusiv coordonarea cu aliații pentru soluții diplomatice.
În ceea ce privește Orientul Mijlociu, președintele va sublinia nevoia de stabilitate în fața provocărilor actuale, inclusiv riscurile legate de programul nuclear iranian și situația umanitară din Fâșia Gaza.
România se angajează să fie parte activă în eforturile de securitate și apărare europeană, reafirmându-și sprijinul față de Republica Moldova, în special în perspectiva alegerilor parlamentare din această toamnă.
De asemenea, liderii europeni vor discuta despre competitivitatea Uniunii, în contextul dependenței energetice de Rusia și relațiilor cu partenerii internaționali.