Șofer din Olt, prins cu o alcoolemie alarmantă, iar altul cu mașina neînmatriculată

Un bărbat din Olt a fost prins cu o alcoolemie mare, iar un alt șofer a fost depistat cu o mașină neînmatriculată.

Șofer din Olt, prins cu o alcoolemie alarmantă, iar altul cu mașina neînmatriculată
Foto: Pexels / Alexandra Anton

Un bărbat de 50 de ani din Drăgănești-Olt a fost surprins de polițiști în timp ce conducea un autoturism cu o alcoolemie de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Incidentul a avut loc pe 11 noiembrie, în jurul orei 20:30, pe strada Dumbrava din localitate.

Conducătorul auto a fost testat de agenții de poliție, care au observat că acesta emana halenă alcoolică. Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital pentru a-i fi prelevate probe biologice de sânge, astfel încât să fie stabilită alcoolemia exactă. În prezent, cercetările continuă pentru a clarifica circumstanțele acestui incident.

În aceeași zi, la ora 15:50, polițiștii din Slatina au interceptat un alt șofer, un bărbat de 33 de ani, care conducea un vehicul neînmatriculat pe strada Toamnei. Verificările efectuate în sistemele poliției au confirmat lipsa înmatriculării mașinii, motiv pentru care autoritățile au deschis un dosar penal pentru această infracțiune.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7814 lei

1 EUR5.3498 lei

1 GBP6.4023 lei

1 USD4.8428 lei

Curs BNR valabil 13 noiembrie 2026