Proiectul pentru obținerea Autorizației Integrate de Mediu necesară funcționării Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Sârbi, Fărcașa a fost finalizat și trimis Consiliului Județean Maramureș. Anunțul a fost făcut de Gabriel-Valer Zetea, președintele administrației județene.
„Finalizarea acestui proiect reprezintă un pas semnificativ în direcția operaționalizării SMID, după recepția lucrărilor de la începutul anului. Este un subiect discutat timp de aproape 20 de ani, marcat de promisiuni, blocaje și costuri considerabile pentru un obiectiv care ar fi trebuit să fie funcțional demult”, a declarat Zetea.
În luna martie, s-au început demersurile pentru întocmirea documentației de autorizare, iar pe 15 septembrie a avut loc dezbaterea publică în legătură cu proiectul. Documentația necesară pentru ultima etapă de autorizare a fost depusă pe 15 octombrie.
„De la începutul anului viitor, trebuie să avem un sistem funcțional pentru gestionarea și depozitarea deșeurilor în județ, având în vedere că nu ne mai putem baza pe actualul contract de transport în afara Maramureșului. Pregătim deja operatorul care va gestiona instalațiile de la Fărcașa, astfel încât, odată ce procedurile de autorizare sunt finalizate, să putem demara activitatea. Vrem să gestionăm deșeurile local, în condiții legale și cu respect pentru mediu”, a subliniat președintele Consiliului Județean Maramureș.








