Recenta inaugurare a podului peste Tisa, la Sighetu Marmației, a adus în prim-plan amintirile despre vremurile în care accesul către comunitățile din dreapta Tisei era limitat. În 1990, înainte de deschiderea podului, trecerea în Maramureșul mușcat se făcea prin Halmeu. Această experiență a fost marcată de întâlnirea cu maramureșenii din dreapta Tisei, un moment de mare emoție și descoperire.
Curiozitatea față de viața și obiceiurile celor de peste apă a fost alimentată de amintirile din copilărie, când am locuit la unchiul meu pe malul stâng al Tisei. Aici, am observat modul în care comunitățile de pe cele două maluri comunicau, folosind steaguri pentru a transmite mesaje.
Povestirile despre familia mea au fost intense, având în vedere că prima nevastă a tatălui meu provenea din Slatina, din dreapta Tisei. În acele vremuri, tinerii din această zonă studiau în liceele din Sighet, iar legăturile dintre familii erau mai strânse decât ne-am putea imagina.
Întâlnirea cu neamurile din Slatina a fost un moment deosebit, iar comunitatea de acolo păstrează tradiții și obiceiuri care reflectă identitatea românească. De asemenea, am descoperit un muzeu dedicat românilor din dreapta Tisei, care subliniază importanța tradiției și identității culturale.
Maramureșul din dreapta Tisei a fost influențat de diverse regimuri de-a lungul timpului, dar spiritul comunității a rămas intact. Românii din această zonă continuă să își păstreze rădăcinile, chiar și în fața provocărilor. Folclorul, în special horile, reprezintă o legătură profundă cu trecutul.
De-a lungul anilor, cercetările despre folclorul maramureșean au fost limitate, dar există încercări de a revitaliza această moștenire culturală. Îngrijorările legate de desromânizarea educației sunt actuale, iar comunitățile românești din Ucraina continuă să ceară sprijin pentru limba și cultura lor.
În final, apelul pentru păstrarea limbii române și a tradițiilor culturale rămâne relevant, subliniind legătura indisolubilă dintre românii de pe cele două maluri ale Tisei.
