Într-o lume în continuă schimbare, este ușor să pierdem din vedere comunități întregi, dar dragostea pentru istoria noastră rămâne. Recent, am avut ocazia să ascult o melodie deosebită, care părea să vină din inima unor regiuni montane din România. Vocea unei femei evoca un trecut uitat, iar după ce melodia s-a terminat, am aflat că este un cântec tradițional al românilor volohi din vestul Ucrainei, din satele Mircea și Poroșcovo.
Această descoperire m-a condus la o invitație de a explora această comunitate, împreună cu echipa de cercetare a profesorului Viorel Ciubotă de la Muzeul din Satu Mare. Am avut oportunitatea de a colabora cu universitari clujeni și cu Adrian Marchiș, care ne-a ghidat în această călătorie. Împreună cu noi a fost și profesorul Vasile Marina, un specialist în istoria locală, care ne-a dezvăluit povești fascinante despre românii volohi.
Ajunși în Camenița, Mircea și Poroșcovo, am interacționat pentru prima dată cu românii volohi. Acești oameni, despre care știam foarte puține, vorbeau fluent românește, iar conversațiile cu ei au fost revelatoare. Unul dintre ei, Simociko Alexandru Ivanovici, mi-a explicat cum se identifică: „Ne zicem români!”. Această afirmație simplă a fost însoțită de nume de familie precum Bogdan și Voloșin, ce evocau identitatea lor.
De asemenea, am aflat că românii volohi trăiesc într-o comunitate multiculturală, cu aproximativ 15 etnii. Deși nu au statut de etnie distinctă, ei se consideră români și păstrează tradițiile și limba. În discuțiile noastre, un localnic mi-a spus că ascultă Radio România Actualități pentru a auzi limba lor maternă, o dovadă a dorinței de a rămâne conectați la cultura românească.
În timpul vizitei, am lăsat câteva ziare ca simboluri ale identității culturale, dar am realizat că majoritatea nu puteau citi în românește. Această situație a fost un exemplu tragic al modului în care istoria poate separa comunitățile de rădăcinile lor. Așadar, cântecul pe care l-am ascultat a căpătat un sens profund, reprezentând legătura dintre trecut și prezent.
Acum, în contextul conflictelor actuale, românii volohi se confruntă cu provocări dificile. La despărțire, unul dintre localnici mi-a dăruit versuri care reflectau suferința și dorința de a nu fi uitați. Am realizat că am fost martorii unei părți esențiale din identitatea românească, care merită să fie cunoscută și apreciată.
