Un bărbat în vârstă de 29 de ani, cu antecedente penale, a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru tâlhărie calificată, după ce a atacat o femeie de 78 de ani în apartamentul ei. Curtea de Apel Alba Iulia a menținut sentința inițială, stabilind că fapta a fost comisă în stare de recidivă.
Incidentul a avut loc în mijlocul lunii decembrie în municipiul Lupeni, imediat după ce victima își ridicase pensia de 3.037 de lei. Bătrâna și-a ascuns banii într-un portofel din imitație de piele, plasat într-o sacoșă de plastic, alături de o pâine veche.
Deși era zi și zona era frecventată de oameni, agresorul a așteptat-o pe femeie până la scara blocului, unde a urcat în spatele ei până la etajul 3. Imediat ce pensionara a deschis ușa, acesta a năvălit asupra ei, împingând-o brutal și smulgându-i sacoșa, înainte de a fugi cu banii și pâinea.
Victima a început să strige după ajutor, iar vecinii au intervenit rapid, alertând Poliția. Datorită intervenției prompte a autorităților, suspectul a fost identificat și a recunoscut fapta.
Judecătoria Petroșani l-a condamnat pe acesta la 3 ani de închisoare. Deși a contestat decizia, apelul său a fost respins de Curtea de Apel, iar pedeapsa este acum definitivă, bărbatul fiind deja încarcerat.








