Începând cu anul 2027, taxele și impozitele locale nu vor mai fi ajustate conform ratei inflației, conform unei prevederi legale recente. Această măsură se aplică tuturor localităților din România, iar primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, a confirmat acest lucru.
„În fiecare an, în luna noiembrie, primăriile erau obligate să adopte o hotărâre de consiliu local prin care taxele și impozitele locale se ajustau cu rata inflației. Aceasta obligație nu va mai exista începând cu 2027”, a declarat Cotojman. Fostul premier, Ilie Bolojan, a inclus în lege o clauză care prevede menținerea acestor taxe la nivelul anului 2026.
Primarul a subliniat că toate Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) trebuie să păstreze nivelul actual al impozitelor și în anul următor, asigurând astfel stabilitate financiară pentru cetățeni.







