Manifest împotriva corupției
Activitatea de cronică literară în contextul corupției omniprezente poate fi considerată riscantă. Este o provocare să respingi creațiile unor autori lipsiți de talent și cultură, care invadează piața cu lucrări mediocre. Practica de a publica fără a respecta standardele de valoare este din ce în ce mai frecventă, mulți autori fiind mai interesați de propria imagine decât de calitatea scrisului lor.
În ciuda acestor realități, am ales să rămân fidel principiilor mele literare, susținând autorii în care cred, chiar dacă asta m-a făcut să fiu privit ca un „lup solitar” în peisajul literar actual.
„Biblioteca din cer”
George Drăghescu a publicat recent o nouă carte, „Singur printre himere” (2025), continuând temele din „Biblioteca din cer” (2022). Aceste lucrări sunt caracterizate de micropoeme și reflecții care pun accent pe moralitate și etică, explorând lirismul într-un stil minimalist.
Drăghescu respinge dezvoltările ample ale poeziei, optând pentru o abordare concisă și profundă, care rezonează cu emoții și simboluri universale. „Biblioteca din cer” este o entitate idealizată, din care emană „rostiri esențiale”, iar autorul caută să îmbine cuvintele într-o manieră care să capteze atenția cititorului.
Eul poetic: o prezență ocultă
Deși am scris deja despre prima sa lucrare, mă voi concentra pe „Singur printre himere”. Drăghescu se dovedește a fi un poet introspectiv, care îmbină reflecțiile personale cu observații asupra societății contemporane. Stilul său este o combinație între lirism și gândire profundă, îndemnând cititorii să mediteze asupra existenței și a sensului artei.
Fiecare poezie a sa este o invitație la explorare, iar cititorul este chemat să participe activ la descoperirea semnificațiilor profunde. Versurile sale se caracterizează printr-o dualitate între sacru și profan, între tradiție și modernitate.
O perpetuă căutare abisală
Drăghescu explorează teme complexe precum emoția și căutarea esenței, invitându-și cititorii să reflecteze asupra sensului cuvintelor și asupra propriei existențe. El consideră că adevărata inspirație provine dintr-o luptă interioară, și că fiecare cuvânt are o alchimie proprie, care trebuie respectată. Astfel, el îndeamnă la o înțelegere profundă a poeziei, ca mijloc de autoanaliză și transcendență.
