Khaby Lame, cel mai popular TikToker din lume, arestat temporar în SUA

Khaby Lame, cel mai popular TikToker din lume, arestat temporar în SUA

ICE i-a autorizat lui Khaby Lame plecarea „voluntară” din Statele Unite, după ce s-a constatat că a depășit termenii de ședere conform vizei sale.

Khaby Lame, un influencer italian de 25 de ani, a fost reținut pe Aeroportul Internațional Harry Reid din Las Vegas, Nevada, pe 6 iunie, pentru încălcarea legilor imigrației. Autoritățile americane pentru imigrație și vămile au confirmat incidentul într-un comunicat remis AFP.

Conform comunicatului, Lame a intrat în Statele Unite pe 30 aprilie și a depășit termenul șederii prevăzut de viză. După reținerea sa, influencerul, care se bucură de o popularitate imensă pe TikTok cu 162,2 milioane de urmăritori, a fost autorizat să părăsească țara pe 6 iunie.

Până în prezent, Lame nu a făcut nicio declarație oficială cu privire la acest incident. De asemenea, de când a revenit în funcție în ianuarie, președintele american Donald Trump a intensificat controalele asupra imigrației, desfășurând o campanie de deportări, deși unele aspecte ale acestor măsuri au fost contestate în instanță.

Khaby Lame a fost numit ambasador UNICEF la sfârșitul lunii ianuarie. El a devenit faimos pentru videoclipurile sale scurte, în care nu vorbește, ci folosește gesturi pentru a satiriza ghidurile și sfaturile complicate de pe internet.

Inspirat de pierderea locului de muncă, Lame a început să creeze conținut pe TikTok în martie 2020, idee venită în timp ce se plimba prin Chivasso, lângă Torino. Postările sale au câștigat rapid popularitate, generând venituri semnificative. Potrivit Forbes, el a încasat aproximativ 16,5 milioane de dolari din parteneriate între iunie 2022 și septembrie 2023.

Informatii preluate si adaptate din: Stirile PROTV
Etichete: arestare imigratie influencer Khaby Lame TikTok
Autor: Petronela Alina