Schimbări importante în legislația rutieră din Bulgaria pentru șoferii români

Schimbări importante în legislația rutieră din Bulgaria pentru șoferii români
Pexels-daria usanova

Conducătorii auto care nu au domiciliul în Bulgaria, inclusiv cetățenii români, trebuie să fie conștienți de noile reglementări privind plata amenzilor.

Conform noilor măsuri, amenzile vor trebui achitate imediat, fie prin card bancar, folosind aparatele POS aflate în dotarea poliției, fie la cel mai apropiat automat de plată, unde poliția va însoți șoferul amendat.

Este important de menționat că amenzile nu pot fi plătite în numerar. În cazul în care un șofer refuză să plătească, acesta riscă reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare, conform unui ordin emis de agentul constatator. Acest ordin este valabil pentru o perioadă maximă de trei luni, dar poate fi anulat dacă amenda este plătită în acest interval.

Cetățenii români care se află în dificultate pot solicita asistență consulară la Ambasada României din Sofia, apelând numerele +35929712858 și +35929733510. Apelurile vor fi redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS), care funcționează non-stop.

Pentru situații urgente, românii pot contacta misiunea diplomatică a României în Bulgaria la numărul de urgență +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă de asemenea verificarea informațiilor disponibile pe site-urile oficiale.

Etichete: amenzi asistență consulară Bulgaria legislație șoferi români
Autor: Petronela Alina