Donald Trump anulează directiva lui Biden privind protecția avorturilor în cazuri de urgență

Donald Trump anulează directiva lui Biden privind protecția avorturilor în cazuri de urgență

Decizia recentă, adoptată de o ramură a Departamentului Sănătății, revine asupra recomandării din iulie 2022, emisă la scurt timp după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat hotărârea Roe v. Wade, care garanta timp de cinci decenii dreptul federal al femeilor americane de a întrerupe sarcina, conform informațiilor furnizate de Reuters.

Recomandarea administrației Biden viza menținerea unor protecții esențiale în materie de avort, oferind o interpretare a unei legi din 1986, care reglementează tratamentele medicale de urgență și munca.

Agenția, parte a Departamentului de Sănătate și Servicii Umane al SUA, a declarat că "va lucra pentru a rectifica orice confuzie juridică percepută și instabilitate creată de acțiunile fostei administrații".

Citește și

SUA s-au alăturat Declarației de la Geneva împotriva dreptului la avort, ca urmare a unui angajament al administrației Trump.

Administrația Biden a emis acest ghid în iulie 2022, la câteva săptămâni după ce Curtea Supremă a revocat decizia Roe v. Wade din 1973, care recunoscuse dreptul femeilor de a obține avorturi la nivel național.

Ghidul din 2022 a reamintit furnizorilor de asistență medicală din întreaga țară obligațiile care le revin conform unei legi federale din 1986, cunoscută sub denumirea de Emergency Medical Treatment and Labor Act (EMTALA), asigurându-se astfel că spitalele participante la Medicare oferă pacienților asistență medicală de urgență, indiferent de capacitatea lor de plată.

Medicare este programul guvernamental de asistență medicală destinat persoanelor în vârstă. Spitalele care încalcă EMTALA riscă să piardă finanțarea Medicare.

Ce prevedea recomandarea lui Biden

Ghidul din 2022 urmărea să clarifice faptul că, în conformitate cu EMTALA, medicii sunt obligați să ofere o femei un avort dacă este necesar pentru a rezolva o urgență medicală și a stabiliza pacienta, chiar și în statele în care procedura este interzisă. Legea federală prevalează asupra oricăror legi de stat care nu oferă excepții pentru urgențe medicale.

După emiterea ghidului, Departamentul de Justiție al SUA a intentat un proces împotriva statului Idaho, încercând să oprească aplicarea interdicției aproape totale a avortului în cazuri de urgențe medicale.

La solicitarea Departamentului de Justiție, un judecător federal a blocat statul Idaho de la aplicarea interdicției în timpul urgențelor medicale, însă administrația Trump a renunțat la acest proces în martie, ceea ce a dus la ridicarea interdicției.

Interdicția rămâne, totuși, suspendată în cazuri de urgență din cauza unui proces similar intentat de un sistem spitalicesc.

Situatia avortului în SUA

În Statele Unite, anul 2024 a fost marcat de continuarea conflictului în jurul dreptului la avort. După revocarea deciziei Roe v. Wade în 2022, statele americane au adoptat politici divergente în ceea ce privește accesul la avort.

În luna noiembrie, un referendum pentru dreptul la avort a fost inclus pe buletinele de vot în 10 state americane, în paralel cu alegerile prezidențiale. Din luna mai, Florida a interzis avorturile după a șasea săptămână de sarcină, cu rare excepții, iar referendumul își propunea extinderea perioadei legale pentru avort până la 24 de săptămâni. Totuși, această inițiativă nu a reușit să atingă pragul necesar de 60% din voturi, consolidând restricțiile deja stricte din stat.

SUA s-au alăturat în 2025 unei declarații internaționale care se opune dreptului la avort, inițiată în timpul primului mandat al lui Donald Trump, dar ulterior respinsă de fostul președinte democrat Joe Biden.

Declarația, semnată de 35 de țări, nu este obligatorie pentru statele semnatare, dar indică faptul că acestea vor respinge orice presiune asupra drepturilor de reproducere.

O femeie însărcinată, care se află în moarte cerebrală, este obligată să nască, având în vedere că avortul a fost interzis.

Adriana Smith, o mamă de 30 de ani și asistentă medicală, a fost declarată moartă din punct de vedere legal în luna februarie, după ce a suferit complicații grave cauzate de cheaguri de sânge la creier.

Georgia este unul dintre statele conservatoare care, după anularea deciziei Roe v. Wade de către Curtea Supremă a SUA, a adoptat o legislație severă ce interzice avortul odată ce este detectată activitate cardiacă fetală – de obicei în jurul a șase săptămâni de sarcină.

Această lege nu prevede clar ce se întâmplă în cazuri precum cel al Adrianei, unde femeia este moartă cerebral, iar fătul este menținut în viață cu ajutorul aparatelor. Familia nu are dreptul legal de a solicita oprirea susținerii vitale.

Informatii preluate si adaptate din: Stirile PROTV
Etichete: avort Biden Donald Trump drepturi reproductive legislație urgență
Autor: Petronela Alina