Prioritatea o reprezintă restabilirea încrederii piețelor de capital. Aceasta a fost zguduită, nu tulburată. Aici ne-am jucat cu focul, noi ca țară. Dacă cineva vorbește de naționalizare, ce poate să facă piața de capital? Să se ducă și să zică 'Am venit să-mi tai capul!'. Bineînțeles că pleacă, iar ieșirile de capital au fost semnificative. Restabilirea încrederii este esențială în condițiile de pace socială, pentru că nu poți să o faci doar prin declarații”, a afirmat Mugur Isărescu în cadrul prezentării Raportului trimestrial asupra inflației.
Ce spune despre posibile măsuri de austeritate
El a menționat că reducerea deficitului reprezintă o provocare, deoarece cineva trebuie să suporte costurile ajustării.
Distribuția costurilor acestei ajustări este o problemă esențială. Aceasta este o chestiune politică, iar politicienii vor stabili formula de a distribui treptat și sustenabil reducerea cheltuielilor sau creșterea veniturilor, astfel încât să nu accentueze problemele sociale, să nu cadă doar pe o grupare socială sau pe alta. Aceasta este o decizie destul de dificilă. De aceea, nu fac alte comentarii. Am discutat în Parlament și mă repet. Mulți se repetă, iar eu fac la fel. Există o formulă prin care putem evita austeritatea, pentru că acest termen a ajuns să sperie. L-am folosit aici, spunând 'treptat strângem cureaua', un program de dietă, cum i-am spus. Aceasta nu înseamnă neapărat austeritate. Este exact programul negociat cu Uniunea Europeană, care înseamnă treptat, nu brutal, aproximativ 0,7%, maximum un procent de reducere anuală a deficitului public. Trebuie să fie sub creșterea economică, iar pentru asta trebuie să asiguri o creștere economică de 3%, astfel încât la nivelul întregii țări să nu existe austeritate. Să nu mai fie într-adevăr, cuvântul nu-mi place, dar l-ați folosit dumneavoastră și m-am săturat, să nu mai fie dezmăț în ceea ce privește cheltuielile, dar nu austeritate”, a declarat Mugur Isărescu.
Comisia Europeană a revizuit estimările privind creșterea economiei românești la 1,4%, de la 2,5% anterior, și a avertizat că deficitul guvernamental va rămâne la un nivel ridicat, de 8,6% din PIB în 2025 și 8,4% din PIB în 2026, conform previziunilor economice de primăvară publicate luni.
Bugetul pentru anul în curs este construit pe o creștere economică de 2,5%, iar ținta de deficit este de 7% din PIB. În primul trimestru din acest an, PIB-ul a stagnat, iar deficitul bugetar s-a situat la 2,28% din PIB.