Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea au intervenit rapid la un incendiu care a izbucnit într-un apartament de pe Aleea Horia Agarici, în municipiul Constanța.
La locul incidentului au fost trimise două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autoscară pentru salvări de la înălțime, precum și o autospecială destinată transportului de personal și victime multiple (ATPVM), alături de un echipaj SMURD.
Incendiul a fost stins, dar a distrus materiale textile și mobilier din interiorul locuinței afectate.
Conform informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, 29 de persoane (28 de adulți și un copil) au fost evacuate sau s-au autoevacuat. În plus, două persoane au suferit atacuri de panică și au inhalat fum, primind îngrijiri medicale la fața locului.







