Sfântul Ioanichie cel Mare a venit pe lume în Bitinia și a trăit în perioada domniei împăratului Leon Isaurul, între anii 717-740. În tinerețe, el a fost un susținător fervent al distrugerii icoanelor, dar a renunțat la această viziune după ce un apărător al cultului icoanelor i-a spus numele, deși nu se cunoșteau anterior.
A avut de asemenea o carieră militară remarcabilă, salvând viața împăratului în timpul unui conflict cu bulgarii. După această întâmplare, Ioanichie a decis să se retragă din armată și să își dedice viața monahismului.
După o perioadă de trai în diverse mănăstiri, s-a retras în pustie, stabilindu-se mai întâi în Muntele Conturiului și apoi în Muntele Olimp. Acolo, a fost supus invidiei unor colegi călugări, care au încercat să-l otrăvească, să-i incendieze chiliea sau chiar să-l înjunghie, dar a scăpat cu ajutorul divin.
Ioanichie a fost un apărător fervent al cinstirii icoanelor, colaborând cu patriarhul Metodie și împărăteasa Teodora pentru a restabili respectul față de acestea.
Tradiția susține că, în timpul rugăciunii, Sfântul Ioanichie se ridica de la pământ, devenind nevăzut. A murit în jurul anului 846, iar lupta sa pentru credință se reflectă și astăzi în slujbele religioase.
În această zi, se mai pomenește și de:
- Sfântul Cuvios Gheorghe, Noul Mărturisitor din Drama;
- Sfântul Mucenic Nicandru, episcopul Mirelor;
- Sfântul Mucenic Porfirie;
- Plângerea prorocului Ieremia;
- Sfântul Împărat Ioan Duca Vatatis.
