Atenție, călători!
Transportul public din Constanța suferă perturbări semnificative din cauza ploilor abundente, care au dus la acumulări importante de apă pe drumuri, în special în zonele vulnerabile ale orașului.
Reprezentanții CT BUS au comunicat că își cer scuze pentru neplăcerile cauzate și îi îndeamnă pe călători să evite deplasările neesențiale.
Un mesaj RO-Alert avertizează că între orele 16:00 și 19:00, precipitațiile pot ajunge la 25-35 de litri pe metru pătrat, iar în unele zone s-au înregistrat deja acumulări de 35-40 l/mp.
De asemenea, județul Constanța se află sub o atenționare meteorologică de tip Cod Galben, care vizează ploi însemnate cantitativ, valabilă până miercuri, 28 octombrie, la ora 12:00. Se estimează că vor fi acumulări totale de 20-30 l/mp, iar în unele zone, cantitățile ar putea depăși 40 l/mp.








