Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), a tras un semnal de alarmă cu privire la atacurile recente cu drone care au vizat nave în zona Gurilor Dunării. Acesta a subliniat lipsa măsurilor de apărare pentru navele civile în regiunea Mării Negre și a prezentat un bilanț al incidentelor raportate din luna iunie.
Mihălcioiu a menționat că cele trei nave atacate se aflau foarte aproape de intrarea pe Dunăre și a solicitat instalarea de echipamente antidronă în zonele aglomerate și strategice. "Se trag în nave fără apărare și nu există intervenții pentru a proteja aceste zone. Este o situație alarmantă", a declarat el.
El a avertizat că atacurile au avut loc în apele teritoriale românești, ceea ce ridică riscuri serioase, inclusiv scufundarea unor nave și posibile dezastre ecologice. "Dacă un tanc petrolier ar fi lovit, ar fi un dezastru ecologic major", a adăugat Mihălcioiu.
Referitor la atacurile recente, el a afirmat că, deși echipajele au reușit să controleze situația, temerile navigatorilor cresc. "Avem cereri zilnice din partea echipajelor care refuză să mai continue voiajele", a precizat liderul SLN.
Până în prezent, bilanțul atacurilor din această vară include cel puțin 20 de nave atacate, peste 36 de persoane decedate sau dispărute, și peste 300 de navigatori salvați. Mihălcioiu a subliniat că în această situație, navigatorii din diferite colțuri ale lumii, inclusiv Vietnam și Indonezia, își exprimă nemulțumirea față de pericolele întâlnite în porturile românești.







