Gaița albastră, cunoscută științific sub numele de Garrulus glandarius, este o pasăre fascinantă din familia corvidelor, prezentă în pădurile de foioase din România. Această pasăre de talie medie, cu o lungime de aproximativ 32-35 cm și o greutate de circa 170 de grame, se distinge prin penajul său vibrant și comportamentul inteligent.
Aspectul acestei păsări este spectaculos, având un corp cenușiu-roșcat, cu aripi și coadă de un albastru intens, dungi negre și pete albe. Acest colorit nu doar că îi oferă un aspect atrăgător, dar îi permite să se camufleze eficient în mediul său natural. Gaițele sunt cunoscute și pentru abilitatea lor de a imita sunete, folosind un repertoriu vocal complex.
Gaița albastră își găsește habitatul în pădurile mixte de stejar și fag, dar se adaptează și în zonele urbane. Aceasta este o pasăre sedentară, care poate fi observată pe tot parcursul anului, având o speranță de viață de până la 16 ani, deși prădătorii îi pot reduce durata de viață.
Un aspect remarcabil al gaiței albastre este inteligența sa. Aceasta joacă un rol important în ecosistem, acționând ca un „distribuitor de stejari” prin îngroparea ghindelor și nucilor, care ulterior pot germina. Dieta sa variată include semințe, fructe, insecte și chiar pui de alte păsări, demonstrându-și versatilitatea ca oportunist culinar.
Reproducerea are loc primăvara, cu cuiburi construite din crengi și mușchi, iar femela depune 3-7 ouă pe care le clocește timp de 16-18 zile. Deși nu este o specie amenințată la scară globală, gaița albastră se confruntă cu riscuri în România din cauza defrișărilor și urbanizării.
În cultura populară, gaița albastră este adesea văzută ca un simbol al pădurilor, asociată cu înțelepciunea și viclenia, fiind considerată o „pasăre de noroc” de către ornitologi și iubitorii de natură.
