Pe 19 mai 1780, Noua Anglie a fost martoră la un fenomen neobișnuit care a lăsat localnicii perplexi. Cerul s-a acoperit cu nori atât de densi, încât lumina naturală a dispărut complet, transformând ziua într-o noapte neașteptată.
În jurul prânzului, oamenii au fost nevoiți să aprindă lumânări pentru a putea continua activitățile zilnice. Această întunecare a fost precedată de o serie de indicii, inclusiv un soare roșu intens și ceruri galbene, ce păreau să prevestească evenimentul. Se crede că fumul provenit din incendiile de pădure din regiunile nordice, amestecat cu nori grei, a generat acest întuneric neobișnuit.
Râurile și pâraiele au început să transporte cenușă, iar picăturile de ploaie păreau contaminate, aducând cu ele resturi de fum. Oamenii de la sate observau cu uimire cum natura însăși părea afectată, păsările tăcând, iar animalele devenind neliniștite. La lăsarea serii, luna a apărut pe cer, dar cu o nuanță roșie, stârnind o serie de speculații și frici în rândul populației, unii considerând-o un semn divin.
Poveștile despre această „Zi neagră” s-au răspândit rapid, generând discuții în biserici și taverne. Unii credeau că era o manifestare a naturii, în timp ce alții speculau posibilitatea unei pedepse divine. Cei mai în vârstă își aminteau de alte evenimente ciudate, dar nimeni nu mai trăise o asemenea experiență.
Însă, după o noapte de întuneric, lumina a revenit a doua zi, iar soarele a strălucit din nou, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Totuși, „Ziua neagră din Noua Anglie” a rămas în memoria colectivă, lăsând în urmă întrebări și povești transmise din generație în generație.
