România a avut o istorie îndelungată de îndatorare externă, un fenomen ce datează de peste 150 de ani. De-a lungul timpului, fondurile obținute au fost adesea direcționate către proiecte mai puțin profitabile, generând probleme economice interne.
Încă din mijlocul secolului al XIX-lea, statul român a apelat la împrumuturi, ajungând uneori în incapacitate de plată. Vârfuri semnificative ale datoriilor au fost observate atât în perioada comunistă, cât și după anul 2000, datorită lipsei de soluții eficiente pentru creșterea veniturilor din exporturi.
Primul împrumut extern a fost contractat pe 10 august 1864, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, având o valoare de 916.000 lire sterline. Acest împrumut a fost realizat cu o dobândă de 7% și o perioadă de rambursare de 22 de ani. Conform estimărilor, până în 1868, datoria externă a țării a ajuns la 16 milioane de dolari.
Între 1867 și 1902, datoria externă a crescut la 250 de milioane de dolari, fiind contractată din țări precum Anglia, Franța, Germania și Italia. Deși o parte din aceste fonduri au fost investiții în infrastructură, în timpul Primului Război Mondial și al perioadei interbelice, împrumuturile s-au multiplicat, fiind adesea folosite pentru contracte avantajoase pentru anumite grupuri.
Criza economică globală din 1929 a agravat situația, aducând România în incapacitate de plată. În 1931, datoria publică a atins un maxim în perioada interbelică, iar în anii următori, statul a fost practic falimentar.
După 1947, situația economică a României s-a deteriorat din cauza reparațiilor de război și a pierderilor financiare. Sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, împrumuturile externe au fost folosite și pentru acoperirea pierderilor întreprinderilor falimentare. În 1980, datoria externă era de 11 miliarde de dolari, iar regimul sever de austeritate a afectat populația.
Până în 1990, România a reușit să își achite datoriile externe, dar lipsa unei strategii economice clare a dus la o nouă creștere a îndatorării. Ponderea datoriei publice în PIB a crescut de la 1% în 1990 la 40% în 2014, datoria publică crescând de 14 ori între 2000 și 2015.
