Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat marți că rețeaua de apă potabilă din orașul Broșteni este din nou operațională, după inundațiile severe din weekendul trecut. De asemenea, circulația în oraș a fost reluată.
„Începând din această seară, majoritatea locuitorilor din Broșteni vor avea acces la apă potabilă, cu excepția unor zone din satul Neagra”, a declarat Șoldan într-o postare pe rețelele sociale.
De asemenea, orașul este complet accesibil, iar căile de comunicație sunt deschise până la ultima locuință.
În pregătirea evaluării rapidă a locuințelor afectate de inundații, Prefectura Suceava a suplimentat echipele de evaluare de la patru la zece, pentru a accelera procesul de constatare a pagubelor.
Prefectura a solicitat sprijinul Ministerului Cseke Attila pentru a compensa deficitul de inspectori în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții, reușind astfel să formeze comisii de evaluare constituite din reprezentanți ai mai multor instituții.
Până la ora 14:00, au fost evaluate 195 de case și 389 de anexe gospodărești, iar societățile de asigurări sunt active pe teren pentru întocmirea dosarelor de daună, atât pentru polițele obligatorii, cât și pentru cele facultative.
Aproape 2.800 de persoane din județul Suceava au fost afectate de inundațiile care au avut loc între 27 și 28 iunie, Broșteni fiind localitatea cea mai grav afectată.