După trecerea în neființă a fostului președinte Ion Iliescu, un necrolog detaliat a fost publicat, în care acesta este descris ca "un democrat reticent" și "marele beneficiar al Revoluției din 1989". Cariera sa politică, marcată de momente esențiale și de controverse, este rememorată cu un accent pe influența sa asupra României post-comuniste.
Politologul Vladimir Tismăneanu subliniază că "marele viciu al lui Iliescu a fost că a iubit prea mult puterea", conturând astfel imaginea unui lider cu un zâmbet constant, dar cu reflexe autoritare formate în perioada comunistă.
Iliescu a fost o figură centrală în primii ani după căderea regimului Ceaușescu, având un rol determinant în integrarea României în structuri occidentale precum NATO și Uniunea Europeană. Totuși, mandatul său a fost umbrit de acuzații grave, incluzând tolerarea violențelor din anii ’90 și implicarea în evenimentele sângeroase din decembrie 1989, care au dus la pierderea a peste 1.100 de vieți.
În 2018, el a fost acuzat de crime împotriva umanității pentru rolul său în evenimentele din 1989, acuzație pe care a respins-o vehement, considerând-o o "farsă". Deși dosarul a stagnat, a existat o tentativă de redeschidere a anchetei.
Iliescu a apărut pe scena politică în decembrie 1989, fiind perceput ca o alternativă moderată după căderea lui Ceaușescu. Promisiunile sale de alegeri libere și pluralism politic au fost rapid urmate de reprimarea protestelor, inclusiv prin intermediul minerilor aduși în capitală pentru a înăbuși opoziția.
De-a lungul timpului, Iliescu a fost caracterizat ca un "uzurpator al Revoluției", un lider care a încercat să îmbine moștenirea comunistă cu noile realități democratice. Deși nu a acumulat averi personale substanțiale, a manifestat o dorință constantă de control politic.
Născut pe 3 martie 1930, la Oltenița, Iliescu a fost educat la Politehnica din București și a studiat la Moscova. Ca membru activ al Partidului Comunist, el a fost marginalizat după critici aduse lui Ceaușescu, dar a reușit să revină pe scena politică după 1989.
Moștenirea lui Iliescu este ambivalentă: el a contribuit la evitarea unei tranziții violente, dar a perpetuat structuri ale regimului comunist, lăsând România într-o stare de vulnerabilitate economică și corupție.
