ENELI dezvăluie cum credința și familia au modelat cariera sa muzicală

ENELI dezvăluie cum credința și familia au modelat cariera sa muzicală

Artista ENELI, cunoscută sub numele real de Ileana-Maria Popescu, originară din Târgu-Jiu, a împărtășit recent detalii emoționante despre influențele care i-au conturat cariera muzicală, subliniind importanța familiei, a credinței și a muzicii în viața sa.

„Am crescut într-o familie minunată. Mama a fost mereu alături de mine și m-a susținut în tot ceea ce am făcut. De la o vârstă fragedă, pe la patru-cinci ani, am început să cânt în corul bisericii, împreună cu mama și sora mea. Împreună cu verișorii, mergeam la biserică în fiecare duminică, ceea ce m-a apropiat foarte mult de Dumnezeu, chiar dacă pe atunci nu înțelegeam pe deplin”, a declarat artista.

ENELI a subliniat că anii copilăriei au fost marcați de momente de credință alături de mama sa, inclusiv drumuri lungi spre schituri. „Mergeam duminica la Liturghie, iar de două ori pe lună urcam la un schit din munți, unde mă spovedeam la părintele meu duhovnic. Era un parcurs de două ore pe jos, doar noi două”, a adăugat ea.

Artista a rememorat și vizitele la Mănăstirea Tismana, unde ofereau alimente unei măicuțe izolate. „Mergeam acolo cu mama și, uneori, cu prieteni de-ai ei. Îi duceam ulei, pâine și făină, iar ea ne servea cu ceai de lămâie și miere, povestindu-ne despre viața sa. Chiar dacă era izolată, trăia în comuniune cu Dumnezeu”, a spus ENELI, emoționată de amintiri.

Povestea sa de viață este profund legată de muzică și de credință. „Am început să cânt de mică, iar fără dragostea mamei și munca depusă, nu aș fi ajuns aici. Cred că Dumnezeu m-a ajutat mult, pentru că nu îmi explic cum am avut șanse în viață, când alții nu au avut”, a concluzionat artista.

Etichete: carieră artistică credință ENELI familie influențe personale muzică românească Târgu-Jiu
Autor: Radulescu Mihai