În prima jumătate a anului 2025, Electrica a raportat o producție de energie electrică de 4.797,8 MWh, ceea ce reprezintă o creștere de 9,5% față de aceeași perioadă din 2024, conform unor date preliminare.
Compania a distribuit 8.947,5 GWh de energie electrică, în comparație cu 8.684,9 GWh în semestrul întâi din 2024. La rândul său, furnizarea de energie electrică pe piața cu amănuntul a fost de 3.710,4 GWh, ușor mai mică decât 3.759,4 GWh în 2024.
Pe de altă parte, volumul de gaze naturale furnizate pe piața cu amănuntul a crescut la 442,6 GWh, comparativ cu 337,6 GWh în primele șase luni ale anului trecut.
Energia electrică utilizată pentru consumul propriu tehnologic a fost de 930,6 GWh.
La sfârșitul lunii iunie, Electrica avea 3,423 milioane de locuri de consum, cu 66.500 mai puțin decât în aceeași perioadă din 2024.
De asemenea, compania a emis 25.845 certificate verzi în primele șase luni, comparativ cu 26.281 în semestrul precedent.
Grupul Electrica joacă un rol esențial pe piața distribuției și furnizării energiei electrice din România, având o acoperire națională prin cele trei zone de distribuție: Transilvania Nord, Transilvania Sud și Muntenia Nord.