Un recent studiu realizat de cercetătorii de la University College London evidențiază o problemă semnificativă în diagnosticarea demenței: pacienții primesc adesea un diagnostic cu 3,5 ani mai târziu decât apar primele simptome. Această întârziere se agravează în cazul persoanelor cu demență cu debut precoce, unde perioada de așteptare ajunge la 4,1 ani.
Analiza a inclus 13 studii ce au implicat peste 30.000 de participanți, arătând că tinerii și persoanele cu demență frontotemporală, o formă mai puțin cunoscută a bolii, sunt cel mai grav afectați de întârzieri în diagnostic.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, în 2021 existau aproximativ 57 de milioane de persoane care trăiau cu demență. Una dintre dificultățile în diagnosticarea acestei afecțiuni este lipsa unui test standardizat, simptomele fiind adesea confuze și asemănătoare cu cele ale altor boli.
Întârzierile în diagnosticare sunt cauzate de mai mulți factori, inclusiv reticența pacienților și a familiilor de a solicita ajutor, ezitarea medicilor de familie de a recomanda consulturi de specialitate, precum și tendința de a atribui simptomele îmbătrânirii normale sau stresului.
Experții subliniază importanța diagnosticării timpurii, care permite pacienților și familiilor să își planifice îngrijirea și să ia decizii informate. De asemenea, un diagnostic precoce permite sistemului medical să ofere tratamente proactive, în loc de a reacționa tardiv.
