De ce unii oameni reușesc să-și mențină claritatea mentală și energia fizică până la vârste înaintate, în timp ce alții se confruntă cu afecțiuni severe precum Alzheimerul sau diabetul mai devreme în viață?
O echipă internațională de cercetători a făcut progrese semnificative în acest domeniu, identificând peste 400 de gene implicate în îmbătrânirea rapidă. Această descoperire ar putea facilita dezvoltarea de tratamente personalizate pentru a combate fragilitatea și bolile asociate cu înaintarea în vârstă.
Conceptul de „fragilitate” este esențial pentru înțelegerea procesului de îmbătrânire. Aceasta afectează mai mult de 40% dintre persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și se manifestă prin diferite criterii, inclusiv mobilitate și forța musculară. Cercetătorii au descoperit șapte subtipuri distincte de fragilitate, fiecare având un set unic de mecanisme genetice.
„Îmbătrânirea nu este un singur fenomen. Există multiple modalități de a experimenta fragilitatea”, afirmă dr. Kenneth Rockwood de la Universitatea Dalhousie, coautor al studiului.
Prin analiza ADN-ului și a datelor medicale ale sute de mii de participanți din UK Biobank și alte baze de date, echipa a extins numărul genelor asociate cu îmbătrânirea rapidă de la 37 la 408. Gene precum SP1, legată de Alzheimer, și FTO, implicată în obezitate, au fost corelate cu diferite tipuri de fragilitate.
„Acest studiu subliniază că diferitele forme de îmbătrânire sunt bazate pe o biologie distinctă. Această cunoaștere pavează drumul pentru tratamente mai țintite”, explică Andrew Grotzinger, profesor de psihologie și neuroștiințe.
Pe baza acestor descoperiri, cercetătorii sugerează că evaluarea fragilității ar trebui să fie adaptată subtipurilor, ceea ce ar permite o prevenție și tratamente mai eficiente. De exemplu, prevenția demenței ar putea fi focalizată pe cei cu fragilitate cognitivă, în timp ce strategiile pentru diabet ar putea viza fragilitatea metabolică.
În viitor, fiecare individ ar putea primi un „scor de risc poligenic”, oferind o evaluare personalizată a predispoziției sale la diferite tipuri de îmbătrânire. „Nu va exista un singur tratament universal împotriva îmbătrânirii. Totuși, este posibil ca soluțiile necesare să fie limitate și să fie adaptate la principalele tipuri de fragilitate”, adaugă Grotzinger.
Deși aceste cercetări nu oferă o soluție imediată pentru tineretea eternă, ele reprezintă un pas crucial în înțelegerea influenței genelor asupra procesului de îmbătrânire și în dezvoltarea unor terapii care să îmbunătățească atât durata vieții, cât și calitatea acesteia.
