Termeni precum „val de căldură”, „furtună urbană” și „ploi abundente” au devenit parte integrantă a realității cotidiene în București. Crizele climatice nu mai sunt simple previziuni, ci afectează direct infrastructura și viața de zi cu zi a locuitorilor orașului.
În acest context, reziliența urbană devine crucială. Aceasta se referă la capacitatea orașului de a se adapta și de a reacționa la fenomenele climatice extreme. Helsinki servește ca exemplu de succes în acest domeniu, având o strategie bine pusă la punct pentru a face față provocărilor climatice.
Helsinki a implementat o serie de măsuri, printre care se numără:
- reconfigurarea sistemelor de canalizare pentru a gestiona viiturile;
- crearea de parcuri care să funcționeze ca zone de retenție pentru apă;
- instalarea unor sisteme de avertizare timpurie pentru temperaturi extreme;
- plantarea masivă de copaci, atât în oraș, cât și în jurul acestuia, pentru a controla apa și a răci aerul în zilele călduroase.
Aceste inițiative nu se limitează la centrul orașului, ci sunt extinse și în cartiere, implicând comunitățile locale și adaptându-se la nevoile specifice ale fiecărei zone.
În contrast, infrastructura din București este vulnerabilă, având nevoie urgentă de o strategie de reziliență. Majoritatea sistemelor critice, cum ar fi canalizarea și alimentarea cu apă, sunt afectate de evenimentele meteorologice extreme. De exemplu, o ploaie torențială poate bloca complet anumite cartiere, iar un val de căldură poate perturba activitatea zilnică a orașului.
Deși nu există o strategie metropolitană unitară pentru reziliența climatică, unele administrații locale, cum ar fi Sectorul 3, au început să implementeze măsuri prompte, cum ar fi plantarea a peste 10.000 de copaci anual și înlocuirea asfaltului impermeabil cu pavaj permeabil, care ajută la gestionarea apei în sol.
Pentru a deveni un oraș rezilient, Bucureștiul trebuie să adopte o strategie globală de reziliență climatică, integrând riscurile climatice în toate planurile de dezvoltare urbană. Fiecare an pierdut înseamnă o fragilitate crescută, iar orașul ar trebui să învețe de la Helsinki nu doar cum să planteze copaci, ci și cum să-și asigure un viitor sustenabil printr-un urbanism adaptativ.
