Bucureștiul, înainte de a deveni capitala modernă a României, se prezenta ca un oraș dezordonat, cu ulițe de pământ și o administrație subdezvoltată. În această perioadă, a fost numit un lider cu misiunea de a aduce ordine, Barbu Vlădoianu.
În 1864, România era sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, iar prin Legea comunală, s-a instituit pentru prima dată funcția de primar ales. Deși Bucureștiul nu era încă capitală oficială, Barbu Vlădoianu a devenit primul primar, asumându-și responsabilități semnificative în administrarea orașului.
Jurist de profesie, Vlădoianu a adus cu sine o viziune de modernizare inspirată de reformele europene. La momentul preluării funcției, orașul se confrunta cu dificultăți majore: străzi nepavate, lipsă de canalizare și o populație în continuă expansiune fără acces la servicii fundamentale.
Una dintre primele sale acțiuni a fost reorganizarea administrației locale, creând birouri specializate și stabilind atribuțiile instituțiilor. Astfel, Bucureștiul a căpătat o structură administrativă funcțională.
Un alt aspect important al mandatului său a fost igiena orașului, în contextul în care epidemii precum holera și tifosul afectau marile orașe europene. Vlădoianu a implementat reguli stricte pentru curățenia străzilor și a instituit primele servicii organizate de salubritate.
Sub conducerea sa, orașul a beneficiat de iluminat public cu lămpi cu ulei, ceea ce a contribuit la siguranța stradală în orele de noapte. De asemenea, a promovat formarea unei poliții urbane pentru menținerea ordinii publice.
Una dintre realizările celebre ale lui Vlădoianu a fost pavarea străzilor centrale, o inițiativă care a pus bazele infrastructurii moderne a capitalei. Deși se confrunta cu un buget restrâns și opoziție, el a perseverat în implementarea acestor proiecte esențiale pentru dezvoltarea Bucureștiului.
