Ahmed al-Sharaa, noul președinte sirian, va vorbi la ONU pentru prima dată în 56 de ani

Ahmed al-Sharaa, noul președinte sirian, va vorbi la ONU pentru prima dată în 56 de ani

Ahmed al-Sharaa, președintele interimar al Siriei, va participa la sesiunea a 80-a a Adunării Generale a ONU, programată pentru luna septembrie la New York. Este anunțul făcut de un oficial din Ministerul de Externe sirian.

Cunoscut și sub numele de Abu Mohammad al-Golani, al-Sharaa a devenit liderul coaliției de rebeli care l-a deposedat pe Bashar al-Assad de putere la sfârșitul anului trecut, în urma unei ofensive rapide ce a pus capăt unui conflict care a durat aproape 14 ani.

Acesta va fi primul lider sirian care se adresează ONU de la discursul lui Nureddin al-Atassi în 1967 și totodată, prima participare a unui președinte sirian la săptămâna de nivel înalt a Adunării Generale, programată între 22 și 30 septembrie.

După căderea regimului Assad, autoritățile siriene au primit susținere atât din partea țărilor din regiune, cât și din partea comunității internaționale. Ministrul de externe sirian a susținut un discurs la ONU în luna aprilie și a ridicat noul steag al Siriei la sediul organizației din New York.

De asemenea, șeful diplomației siriene a efectuat o vizită în Rusia, unde țara deține baze militare. Deși Rusia a fost un aliat al lui Bashar al-Assad, relațiile dintre noul guvern de la Damasc, sprijinit de SUA, și Moscova au rămas pragmatice. Ahmed al-Sharaa și Vladimir Putin au discutat telefonic în februarie, convenind să continue colaborarea, deși nu au ajuns la un acord cu privire la viitorul bazelor rusești în Siria.

În luna mai, al-Sharaa s-a întâlnit cu președintele american Donald Trump și, ulterior, cu președintele francez Emmanuel Macron în prima sa vizită în Occident.

Totuși, având în vedere trecutul său ca fost jihadist, Ahmed al-Sharaa se confruntă cu sancțiuni internaționale care impun restricții de călătorie. Astfel, pentru orice deplasare în afaceri externe, el trebuie să obțină o derogare din partea țării pe care o vizitează.

Etichete: Ahmed al-Sharaa Bashar al-Assad Nureddin al-Atassi ONU Siria
Autor: Alina Neagu