Un grav accident a avut loc luni, pe autostrada Egnatia, în apropierea localității Iasmos, între Xanthi și Komotini. Un TIR, care se pare că circula cu viteză excesivă, a intrat într-o coloană de mașini la o stație de taxare, provocând un incendiu devastator.
Conform primelor informații, TIR-ul a lovit două autoturisme care așteptau să plătească taxa, având o viteză estimată de peste 100 km/h. Impactul a fost atât de puternic încât unul dintre vehicule a fost cuprins de flăcări, iar trei persoane au decedat pe loc, fiind carbonizate în interiorul mașinii. O a patra victimă a fost transportată în stare gravă la spital.
În cel de-al doilea vehicul se aflau patru pasageri, care au suferit doar răni ușoare și atacuri de panică. Șoferul TIR-ului a fost, de asemenea, rănit și a necesitat îngrijiri medicale.
Incendiul provocat de accident s-a extins la vegetația din jur, iar pompierii greci au intervenit rapid cu autospeciale pentru a stinge flăcările și a preveni extinderea acestora.
Traficul în zona accidentului a fost complet blocat, iar martorii au încercat să acorde primul ajutor până la sosirea echipelor de intervenție. Ambasada României este în curs de verificare pentru a stabili dacă printre victime se află cetățeni români, având în vedere că se presupune că în zonă erau și autoturisme cu numere de înmatriculare românești.
La fața locului, au intervenit echipaje de poliție, trei ambulanțe EKAB și mai multe autospeciale ale pompierilor. Autoritățile grecești au demarat o anchetă pentru a determina cauzele accidentului și circumstanțele în care TIR-ul a intrat în coliziune cu cele două vehicule.