Zahărul a fost văzut în trecut ca un simbol al luxului. În perioada medievală, acesta era atât de rar și costisitor încât era rezervat exclusiv celor cu resurse financiare considerabile, fiind folosit atât ca medicament, cât și ca condiment.
Contrar credinței populare, zahărul nu se găsește în fructe în forma sa pură. Acestea conțin, de fapt, fructoză și glucoză, dar nu zahăr procesat, așa cum întâlnim în produsele alimentare rafinate.
Între secolele XVII și XVIII, zahărul era supranumit „aur alb” din cauza valorii sale comerciale ridicate și a dependenței europenilor de acest ingredient.
De remarcat este și faptul că organismul uman nu necesită zahăr adăugat. Glucoza poate fi generată din alți carbohidrați sau chiar din proteine, ceea ce înseamnă că zahărul rafinat nu este esențial pentru funcționarea organismului.
Un alt aspect important este că zahărul se ascunde în multe alimente, inclusiv în cele considerate sănătoase, precum sosurile sau iaurturile. Acesta poate fi prezent sub diverse denumiri, cum ar fi sirop de porumb, dextroză sau maltoză.
Studiile sugerează că zahărul poate activa zonele din creier asociate cu recompensa, similar cu substanțele precum nicotina sau cocaina, explicând astfel senzația de dependență resimțită de unii consumatori.
În plus, zahărul nu provine doar din trestia de zahăr, ci și din sfecla de zahăr, o sursă importantă mai ales în Europa.
