În România, un sistem administrativ defectuos continuă să supraviețuiască pe seama contribuabililor, iar comuna Gogoșu din județul Dolj este un exemplu elocvent al acestei situații. Cu o populație de aproximativ 500 de persoane, mult sub pragul legal de 1.500 de locuitori necesar pentru funcționarea unei comune, localitatea se confruntă cu o gestionare ineficientă a resurselor.
Veniturile proprii ale comunei sunt extrem de reduse, sumarizându-se la doar 400.000 de lei anual din taxe și impozite locale. În contrast, cheltuielile pentru salarii depășesc un milion de lei pe an, ceea ce ridică semne de întrebare asupra eficienței administrative. Cu un deficit structural de mai bine de 3 milioane de lei, comuna depinde în totalitate de subvențiile guvernamentale pentru a-și acoperi costurile.
Această situație nu este un caz izolat. În România, peste 1.000 de comune funcționează cu populații sub pragul legal, iar majoritatea dintre ele nu se pot autosusține financiar. Exemplele sunt variate: comunități cu doar câțiva zeci de locuitori, dar cu un aparat administrativ supradimensionat care consumă bugete uriașe pentru salarii.
În județe precum Brașov, care beneficiază de un sector privat robust și de o industrie turistică dezvoltată, aceste comune fantomă devin o povară, redirecționând fondurile care ar putea fi utilizate pentru dezvoltarea infrastructurii, sănătății sau educației către primării care nu generează suficiente resurse pentru a se întreține.
