Pe 10 noiembrie 1940, România a fost zguduită de un cutremur puternic, cu o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter. Cutremurul a avut loc la ora 3:39 dimineața, având epicentrul în zona Vrancea, la o adâncime de 133 km, și a durat aproximativ 45 de secunde.
Efectele seismului s-au resimțit pe o suprafață extinsă, de peste 2 milioane de kilometri pătrați, ajungând până la orașe precum Odessa, Cracovia, Poltava, Kiev și Moscova, unde s-au raportat daune semnificative, cu o intensitate estimată între V și VI. În nord, seismul a atins Leningrad, iar în vest, zona afectată s-a extins dincolo de fluviul Tisa. Spre sud-vest și sud, cutremurul s-a resimțit în Iugoslavia, Bulgaria și chiar în Istanbul.
În România, cele mai grave pagube s-au înregistrat în centrul și sudul Moldovei, dar și în Muntenia. Din cauza cenzurii impuse de contextul politic al vremii, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cifrele oficiale ale victimelor au fost greu de stabilit. Se estimează că aproximativ 1.000 de persoane au murit, majoritatea în Moldova, iar alte 4.000 au fost rănite.
Cutremurul a generat mai multe replici, șase dintre acestea având magnitudini de peste 5. Cea mai puternică replică s-a înregistrat pe 11 noiembrie 1940, la ora 8:34, având magnitudinea de 5,5 grade și o adâncime de 150 km. Seria de replici a continuat până la începutul lunii decembrie 1940.
Studiile ulterioare au arătat că seismul din noiembrie 1940 a afectat segmentul inferior al blocului litosferic, la adâncimi între 135 și 160 km. De asemenea, cutremurul a avut un impact semnificativ asupra morfologiei scoarței terestre, generând alunecări de teren, fisuri și crăpături în regiunile subcarpatice din Muntenia și Moldova.
Condițiile economice și politice de după cutremur, împreună cu bombardamentele din 1944 și lipsa reparațiilor corespunzătoare, au contribuit la deteriorarea clădirilor deja afectate, ceea ce a dus la prăbușirea multora dintre ele în urma cutremurului din 4 martie 1977.
