Ultima seară a festivalului Zilelor Bistriței a adunat mii de localnici în centrul orașului, oferind un program variat și captivant.
În cadrul evenimentului, spectatorii au avut ocazia să admire diverse forme de artă, de la balet și dans contemporan, la demonstrații de karate impresionantă. Micii dansatori au prezentat coregrafii de balet, dans de stradă și de majorete, aducând un aer de veselie și eleganță.
Printre invitații serii s-au numărat și luptătorii de la PFG, care au profitat de ocazie pentru a invita publicul la competiția de Kickboxing programată pentru 2 august la Teraplast Arena.
Seria de spectacole a continuat cu prestațiile trupei „7 Pași”, a lui Andrei Ursu și a Mirei, care au reușit să captiveze audiența. Bistrițenii au cântat împreună, s-au bucurat și au trăit momente emoționante, de la râsete la lacrimi.
Mira a stârnit un adevărat entuziasm, iar tricoul pe care l-a aruncat în public a devenit subiect de competiție între fani. Artista a intervenit, solicitând respect față de cei care au prins tricoul.
Evenimentul s-a încheiat în mod spectaculos cu un foc de artificii, care a putut fi admirat de la distanțe considerabile. După finalul show-ului pirotehnic, mulți bistrițeni au rămas în zonă pentru a savura băuturi și delicii culinare oferite de food court.